Mulțumim, dar nu, mulțumim, SUA

Timp de mulți ani, instrumentele digitale ale unei organizații erau alese pe baza a două întrebări: care e cel mai bun și cât costă. Întrebări rezonabile. Dar în ultimii ani, o a treia întrebare și-a făcut loc în discuție, și nu mai vine de la departamentul IT, ci de la conducere: cine are, de fapt, controlul asupra datelor și sistemelor noastre?

Întrebarea are un răspuns incomod pentru majoritatea organizațiilor europene. Controlul se află, în mare parte, în mâinile unor furnizori care se supun legilor unei alte țări.

De la cea mai bună funcționalitate la cel mai bun control

Ceea ce a schimbat ecuația nu e tehnologia, ci legislația. Legea americană poate obliga companiile americane să predea datele pe care le gestionează, chiar dacă serverele sunt în Europa, în timp ce regulile UE de protecție a datelor cer ca aceleași date să fie protejate. O organizație europeană cu materiale sensibile stocate la un gigant american al cloud-ului se află, așadar, cu un picior în fiecare reglementare, iar cele două o trag în direcții opuse.

Adaugă la asta schimbările din politica comercială din ultimul an, unde serviciile digitale au devenit piese de negociere, și concluzia se scrie de la sine: jurisdicția, controlul și dependența strategică fac acum parte din aceeași coloană cu prețul și funcționalitatea atunci când alegi un instrument.

Asta nu e anti-american, la fel cum o asigurare împotriva incendiilor nu e o dovadă de neîncredere în propria casă. Suveranitatea digitală e același lucru cu robustețea: să poți livra chiar și atunci când lumea din jur se schimbă. Păstrează parteneriatele, dar asigură-te că lucrurile esențiale stau pe propriile picioare.

Întrebarea despre AI e aceeași întrebare, doar că mai mare

Chiar acum, multe organizații repetă greșelile făcute cu cloud-ul, dar cu AI și într-un ritm mai alert. Angajații copiază date despre clienți, dosare de personal și proiecte de contracte în servicii AI care se supun altor legi, pentru că sunt bune, gratuite și pentru că nimeni nu a oferit o alternativă. Fiecare lipire e o mică decizie privind jurisdicția pe care niciun membru al conducerii nu a luat-o.

La asta am vrut să răspundem când am construit EuroWork. Toată prelucrarea are loc în UE: atât baza de date, cât și aplicația rulează în Frankfurt, în aceeași regiune de centre de date, și e declarat deschis în serviciu, nu într-un anexă pe care trebuie să o cauți. Fiecare răspuns AI e marcat ca atare, așa cum cere Regulamentul UE privind AI. Costul apare lângă răspuns în timp ce lucrezi. Iar ceea ce creați e al vostru: documentele și jurnalele pot fi descărcate în formate deschise, pentru că un plan de ieșire trebuie să existe înainte să ai nevoie de el, nu să fie scris în grabă, după ce s-a întâmplat ceva.

Ce poți face chiar acum, ca manager

Trei lucruri, niciunul nu necesită un raport de consultanță.

Fă o hartă a locurilor unde ajung cele mai sensibile date ale voastre chiar acum, inclusiv instrumentele AI pe care le-au ales angajații. E partea cea mai incomodă, dar și cea mai utilă a cartografierii.

Pune întrebarea despre jurisdicție la fiecare alegere tehnologică nouă, alături de preț și funcționalitate: sub ce legi naționale se află asta și putem ieși din contract dacă e nevoie?

Și oferă angajaților o alternativă mai bună decât o interdicție. Interdicțiile la adresa unor instrumente bune pierd mereu în fața realității de zi cu zi. Un instrument la fel de bun, dar care poate fi justificat, câștigă.

Angajații voștri folosesc deja AI. Întrebarea e sub ce legi, și asta nu ar trebui să fie o ghicitoare.